Bianca şi Alex Bodi s-au împăcat? Cum au fost surprinşi cei doi

Publicat: 21 mai 2021, 11:36 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Atunci când dragoste nu e parcă nimic nu e, ar spune Bianca Drăguşanu şi Alex Bodi care au fost surprinşi din nou împreună. Deşi au încercat să se implice în alte relaţii şi să uite momentele pe care le-au petrecut împreună, acest lucru nu prea le-a reuşit, iar recent au fost protagoniştii unor momente neaşteptate!

După ce s-au despărţit şi împăcat de mai multe ori, cei doi şi-au spus adio definitiv în urmă cu câteva luni şi nimeni nu se mai aştepta la o împăcare.

Potrivit CANCAN.RO, Bianca Drăgușanu s-a întâlnit cu Alex Bodi într-un local de fiţe din Capitală, acolo unde finii lor, Horia și Elisabeta Vlădescu i-au invitat pentru a se distra împreună, mai ales că măsurile impuse de autorităţi s-au relaxat în aceste zile.

Deşi cei doi ar fi trebuit să stea împreună, la aceeaşi masă, au preferat distanța, însă cei prezenţi la faţa locului au povestit cum privirile lor s-au intersectat întreaga seară. Alex Bodi la fel de romantic ca în primele luni de relaţie, a copleșit-o pe fosta lui soţie cu mai multe buchete de trandafiri, iar ulterior a surprins-o cu o îmbrățișare și un sărut pe obraz. Se pare că, Bianca Drăgușanu nu a avut timp să reacționeze, pentru că întregul moment s-a întâmplat când ea se afla cu spatele.

Dar asta nu a fost tot. Pe lângă gesturile pline de dragoste, Alex Bodi i-a făcut câteva dedicaţii muzicale blondinei, pe care chiar Adrian Minune i le-a transmis.

Gabi Bădălău, criză de gelozie

Seara s-ar fi putut termina mult mai frumos pentru cei doi, spun apropiaţii, dacă fostul sau actualul iubit al blondinei, Gabi Bădălău nu ar fi apărut la local. Afaceristul a făcut o criză de gelozie şi a distrus toate buchetele pe care Bianca le-a primit de la Alex Bodi.

Mai mult decât atât, fostul soţ al Claudiei Pătrăşcanu ar fi luat-o pe blondină din local şi i-ar fi făcut un scandal monstru chiar în parcarea restaurantului.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 21 mai 2021, 11:36 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×